
Cartoful nu este indicat in alimentatia cainelui, deoarece se digera foarte greu, din cauza continutului foarte ridicat de amidon si din cauza faptului ca produce fermentatii nedorite in intestinul gros.
Morcovii se vor administra cruzi, rasi prin razatoarea fina, amestecati cu pasta alimentara sau fierti.Varza si conopida nu vor fi utilizate in hrana cainelui.Salata verde, bine spalata, se poate administra tocata bine in pasata alimentara, impreuna cu morcovii, constituind o sursa importanta de vitamine.
Merele sunt cele mai indicate dintre fructe.Se vor adauga la ratia alimentara rase sau in bucati, in functie de talia cainelui respectiv.
Uleiul si margarina inlocuiesc untul si sunt necesare pentru completarea ratiei in ceea ce priveste grasimile, acestea avand un rol energetic extrem de important.
Zaharul este un aliment, care, prin excelenta, furnizeaza energie si care este necesar, in cantitati rezonabile (asadar nu exagerati), cainilor dupa efort intens.Din pacate se face abuz de acest aliment tocmai la cainii sedentari, la care se transforma in grasime, ceea ce duce la boli precum arteroscleroza, diabet etc.
Acealsi lucru se intampla si in cazul abuzului de prajituri.Ciocolata este total contraindicata deoarece, pe langa o cantitate foarte ridicata de zaharuri, contine si substante excitante si toxice, care produc o stare de nervozitate cainelui, iar la cainii in crestere este o cauza favorizanta a rahitismului (afectiune osteoarticulara specifica tineretului canin).
Este bine sa nu facem primul pas, adica sa nu dam cainelui prima bucatica de ciocolata, pentru ca daca acesta ii simte gustul, nu vom mai rezista prea usor la insistentele cu care el o va cere.Dintre glucide cea mai indicata este mierea, care pe langa gustul placut si valoarea energetica, are un continut ridicat in vitamine si combate tendinta la constipatie, atat de frecventa la cainii de apartament.
Alimentatia cainilor este o problema foarte complexa, pentru ca nu urmareste numai supravietuirea ci si dezvoltarea tuturor facultatilor fizice si psihice in cele mai bune conditii.Pentru a realiza o hranire rationala trebuie sa tinem seama de nevoile energetice ale animalului exprimate in calorii pe kilogram de greutate vie si de nevoile calitative care se refera la compozitia hranei in principii nutritive: proteine, glucid, lipide, saruri minerale si vitamine.
Mentionam ca numarul de calorii pentru un kilogram greutate vie este invers proportional cu talia animalului.De exemplu, un caine de 1 kg cum este cazul rasei Chihuahua, are nevoie de 230 calorii/kg, pe cand un caine de 5 kg cum este un bichon havanez are nevoie de 180 calorii/kg.
Cei trei principii nutritivi - proteine, glucide si lipide - concura la asigurarea nevoilor energetice exprimate in calorii, acestia trebuind sa se gaseasca insa in anumite proportii.Astfel, 100 calorii se realizeaza in modul urmator:12 din glucide (in cazul eforturilor mari se poate dubla sau chiar tripla), 10-20 din lipide si 50-70 din proteine.
In timpul iernii, cainele care sta mult afara, va primi in ratia de hrana o cantitate mai mare de lipide.Sarurile minerale constituie un component extrem de important al ratiei alimentare.O ratie bine alcatuita trebuie sa acopere toate nevoile organismului in saruri minerale.Fosforul si calciul trebuie sa se gaseasca intr-un echilibru denumit echilibru fosfocalcic: calciu/fosfor=1/1,2.
Raportat in substanta uscata din hrana, fosforul trebuie sa fie in proportie de 1%, calciul in proportie de 1%, clorura de sodiu (sarea de bucatarie) in proportie de 2% si magneziul in proportie de 0,5%.Digestia calciului si fosforului in tubul digestiv este si in functie de secretia biliara.Exista astfel cazuri de rahitism care apar chiar daca in alimentatie exista o cantitate normala de saruri de calciu si de fosfor si aceasta se cauzeaza unei disfunctii hepatice, pentru ca ele nu mai sunt absorbite in cadrul digestiei intestinale.
In cazul avitaminozei (lipsa vitaminei A in special), produse de consumul acestei vitamine de catre parazitii intestinali, chiar daca in ratia alimentara exista o cantitate suficienta de saruri minerale, absorbtia acestora nu se mai face si apare rahitismul.De cate ori apare o carenta de saruri minerale, organismul se apara folosind sarurile din oase.In consecinta se produce demineralizarea acestora materializate prin rahitism la tineret si osteomalacie la adulti.
Alimenatele bogate in saruri de calciu sunt lactatele si oasele.In saruri de fosfor sunt bogate ouale si carnea.Deci, intre aceste doua categorii de alimente trebuie sa existe un echilibru pentru asigurarea echilibrului fosfo-calcic.